Așa cum cursurile valutare fluctuează zilnic în funcție de cerere și ofertă, la fel se întâmplă și cu expunerea valutară a unei companii internaționale. Un risc major asociat comerțului internațional este reprezentat de fluctuațiile valutare. Riscul valutar sau riscul de schimb valutar se referă la pierderile pe care o tranzacție financiară internațională le poate aduce din cauza fluctuațiilor valutare.Riscul apare din cauza fluctuației i ratei de schimb a unei monede față de alta. Variațiile pot avea un efect negativ asupra randamentului general al unei investiții și pot crea pierderi pentru o companie. Industria turismului, de exemplu, se numara printre cele mai expuse la fluctuatiile valutare.
Pentru companiile care exportă bunuri și servicii la nivel internațional sau se aprovizionează din străinătate, fluctuațiile valutare trebuie luate în considerare în mod serios. Întreprinderile mici și mijlocii, în special, cad pradă unui astfel de risc valutar. Deși majoritatea IMM-urilor consideră că riscul valutar este una dintre cele mai semnificative provocări în desfășurarea afacerilor internaționale, foarte puține au pus în aplicare sisteme de gestionare a riscurilor pentru a monitoriza și atenua expunerea lor la riscul valutar. Cu toate acestea, există o serie de soluții pentru a vă proteja împotriva volatilității pieței valutare.
Cu tot felul de evenimente globale care zguduie lumea și afectează profund comerțul internațional, de la Brexit și alegerile turbulente din SUA până la pandemia de coronavirus, războiul din Ucraina și inflația, majoritatea companiilor sunt conștiente de necesitatea de a se pregăti pentru o gamă largă de riscuri. Cu toate acestea, foarte puține sunt suficient de echipate pentru a face față riscului valutar evitabil. Un sondaj Nordea din 2020 în rândul IMM-urilor din țările nordice a indicat că lipsa de timp și de know-how au fost cei doi factori principali care au împiedicat multe IMM-uri să își poată gestiona riscul valutar.
Fluctuațiile valutare pot afecta cash flow-ul unei companii pe mai multe planuri. Mulți factori contribuie la determinarea modului în care cursurile valutare pot afecta cash flow-ul unei companii. Primul pas presupune identificarea acestora.
Riscul de portofoliu apare în mod inevitabil atunci când o companie are operațiuni comerciale în străinătate și trebuie să transpuna situațiile financiare ale unei filiale în moneda de origine a societății-mamă ca parte a raportării sale. Acest tip de risc valutar apare dacă o companie raportează o situație financiară consolidată pentru filialele sale și se referă la contabilitatea inter-companii. În timp ce riscul de portofoliu în sine cauzează rareori dificultăți financiare pentru o companie, acesta poate avea efecte de domino negative grave, conducând la o performanță trimestrială slabă și la scăderea cotei de piață a companiei, de exemplu.
Acest tip de risc pe termen lung se referă la situațiile în care valoarea de piață și/sau fluxurile de numerar ale unei entități sunt afectate de expunerea la fluctuațiile valutare. Numit și risc de prognoză sau expunere operațională, acest tip de risc apare atunci când un concurent străin care vinde aceluiași client precum compania dumneavoastra are un curs de schimb mai favorabil. Ca urmare, compania și-ar pierde din profit fără vina sa.
Acest risc este adesea cel mai vizibil risc valutar cu care se confruntă o companie. Este, de asemenea, cel mai ușor risc de măsurat și gestionat. Acest tip de risc apare din cauza diferenței de timp dintre momentul în care compania încheie un contract și momentul în care incaseaza plata, care se întâmplă de obicei după o perioada de până la 120 de zile. În această perioadă dintre vânzarea și primirea fondurilor, valoarea fluctuantă a unei monede poate lăsa o companie expusă. Aceste tipuri de risc valutar afectează, în general, fluxurile de numerar previzibile pe termen scurt, ceea ce le face ușor de definit și de gestionat.
Companiile care operează la nivel internațional sunt deosebit de sensibile la această gamă de riscuri valutare. Și, deși nu toate aceste riscuri pot și ar trebui să fie gestionate, facilitarea planificării, îmbunătățirea managementului performanței și a scopurilor fiscale sunt toate motive întemeiate pentru a analiza gestionarea riscului valutar. Cu toate acestea, riscurile care pot fi gestionate, cum ar fi riscurile tranzacțiilor, pot beneficia puternic de strategiile de acoperire împotriva riscurilor.
Chiar dacă riscul valutar este o realitate inevitabilă pentru companiile care tranzacționează pe piețele internaționale, produsele de hedging pot contribui la atenuarea riscului. Hedging-ul este o strategie care are ca scop limitarea riscurilor legate de activele financiare, prin adoptarea unei poziții opuse într-un activ conex. Este important să rețineți că strategiile de acoperire împotriva riscurilor nu sunt menite să genereze profit, ci mai degrabă să reducă sau, în cel mai bun caz, să elimine pierderile și riscul de incertitudine. Într-un efort de a reduce riscul și de a controla rezultatul acestuia, acoperirea împotriva riscurilor funcționează ca o asigurare. Cea mai obișnuită modalitate de acoperire a expunerii valutare este prin utilizarea strategiilor de acoperire împotriva riscurilor care se bazează pe instrumente financiare.
Hedging-ul Forex are ca scop reducerea și limitarea expunerii la fluctuațiile de pe piața valutară, inclusiv la fluctuațiile legate de cursurile de schimb, ratele dobânzilor și alte schimbări neașteptate de pe piața valutară. Cele două metode cele mai răspândite de acoperire a expunerii valutare sunt contractele forward și opțiunile valutare. Contractele forward și opțiunile sunt o formă de instrumente financiare derivate, mai exact instrumente financiare derivate extrabursiere, ceea ce înseamnă că nu sunt tranzacționate pe piețe centralizate, ci mai degrabă negociate în mod privat între două părți.
Când vine vorba de hedging, termenii „poziții scurte” și „poziții lungi” apar frecvent și este important să înțelegem la ce se referă. O poziție lungă, sau „going long”, se referă la cumpărarea unei monede în schimbul alteia și implică scopul de a obține un profit bazat pe așteptarea că prețul va crește. O poziție scurtă sau „going short”, pe de altă parte, se referă la vânzarea unei monede în schimbul alteia și este destinată să protejeze vânzătorul prin blocarea prețului de vânzare. Aceasta implică obținerea unui profit atunci când prețul scade.
Contractele forward sunt acorduri prin care o companie acceptă să cumpere sau să vândă o anumită sumă dintr-o valuta in alta, la o dată viitoare. Această soluție îi permite companiei să se protejeze împotriva oricăror fluctuații care pot apărea până la această dată specifică. Mai precis, contractele forward pot lua forma unor contracte forward flexibile, precum și a unor contracte forward dinamice.
Precum contractele forward, opțiunile sunt o formă de produse derivate. Cu toate acestea, diferența constă în faptul că acestea oferă părților dreptul, dar nu și obligația de a cumpăra sau vinde o pereche valutară la un anumit preț la o anumită dată în viitor. Acestea sunt așa-numitele opțiuni call și opțiuni put.
În timp ce o opțiune call oferă titularului dreptul de a cumpăra o valută, o opțiune put oferă titularului dreptul de a vinde valută. Aceste opțiuni se numesc opțiuni tradiționale call sau put și sunt adesea denumite „vanilla”. Vin sub formă de opțiuni put sau call lungi sau scurte și tind să fie utilizate ca parte a strategiilor de acoperire pe termen scurt. Au avantajul suplimentar de a fi flexibile, protejând deținătorii de evenimente neprevazute pe piață și permițându-le să păstreze posibilitățile de profit.
O opțiune SPOT sau tranzacționarea unei singure opțiuni de plată, pe de altă parte, este mai flexibilă, deoarece permite titularului să aleagă plata și să stabilească anumite condiții de piață pentru a primi această plată. Aceste condiții vin cu un cost de achiziție, cunoscut sub numele de primă. Dacă sunt îndeplinite condițiile, titularul primește un profit. În caz contrar, titularul trebuie să piardă prima. Opțiunile SPOT, numite și opțiuni binare, prezintă un risc de pierdere, motiv pentru care majoritatea brokerilor valutari nu vând astfel de contracte fără o protecție substanțială.
Pe piața opțiunilor, este posibil să se calculeze sensibilitatea la risc a unui anumit tip de tranzacție prin măsurarea relației dintre opțiune și o variabilă cuantificabilă. Pentru a reprezenta aceste variabile sunt folosite diferite litere grecești, fiind denumite în mod obișnuit „greeks”. Fiecărei variabile i se atribuie un număr care le oferă traderilor mai multe informații cu privire la gradul de risc legat de opțiune. Aceste numere nu sunt bătute în cuie și pot evolua liber în timp, în funcție de situația opțiunii în cauză. Există multe variabile care pot fi utilizate pentru a evalua parametrii de risc, însă principalele utilizate pe piața opțiunilor sunt următoarele:
Pentru companiile implicate în comerțul internațional și expuse fluctuațiilor valutare în activitatea lor de zi cu zi, adoptarea strategiilor de acoperire valutară poate ajuta la gestionarea și atenuarea volatilității valutare și la reducerea incertitudinii. Deși explorarea posibilităților de implementare a acestor strategii ar trebui să joace un rol esențial în soluția de gestionare a riscurilor unei companii, înțelegerea celor mai eficiente strategii de acoperire pentru o anumită companie poate fi dificilă. La iBanFirst, experții noștri știu totul despre soluțiile de hedging pentru companiile internaționale și sunt aici pentru a vă ajuta să utilizați fluctuațiile valutare în avantajul companiei dvs. Contactați-ne pentru a afla cum pot strategiile de hedging să vă ajute compania să facă față volatilității valutare.